Aniversare Alexandru Mironov la 80 de ani la Casa Artelor Dinu Lipatti

Aniversare Alexandru Mironov la 80 de ani
la Casa Artelor Dinu Lipatti

Casa Artelor Dinu Lipatti, în parteneriat cu Revista „Știință și Tehnică”, organizează Eveniment Excepțional – „Aniversare Alexandru Mironov la 80 de ani”, în cadrul căruia scriitorul, jurnalistul, matemsticianul, realizatorul de emisiuni radio și TV, Senior editor al Revistei „Știință și Tehnică” și colaborator al Revistei „Prima Iubire, Muzica” a Casei Artelor Dinu Lipatti – Domnul Profesor Alexandru Mironov va fi sărbătorit.

Evenimentul va avea loc în Saloanele Casei Lipatti, Joi, 27 ianuarie, de la orele 17:00 și face parte din Programul „La Aniversare” care a fost creat de pianista și regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti în anul 2018, din dorința de a celebra marile personalități ale Culturii române la ceas aniversar.  În cadrul Programului au fost sărbătorite la Casa Lipatti celebra soprană Virginia Zeani (2018), renumitul critic muzical și realizator de emisiuni de radio și de televiziune, regretata Luminița Constantinescu (2019) și cunoscuta compozitoare Carmen Petra-Basacopol (2021).

Asadar, de la orele 17:00, publicul prezent la eveniment se va bucura de Audiții cu Înregistrări celebre ale inegalabilului pianist Dinu Lipatti, interpretând compozițiile lui Wolfgang Amadeus Mozart, de la a cărui naștere se împlinesc, tot în această zi, 266 de ani. De asemenea, în Saloanele Casei Lipatti se va putea vedea Expoziția permanentă de fotografii „Dinu Lipatti – Familia și Prietenii”.
Începând cu orele 17:00, în Salonul de muzică vor avea loc Întâlniri cu Invitați Speciali și Lansarea celui de-al 111 număr al Revistei „Știință și Tehnică”, urmate de „Recitalul Extraordinar de muzică clasică universală” susținut de Marea Soprană Felicia Filip și tânărul pianist Marius Groza. Programul recitalului va cuprinde bijuterii muzicale celebre compuse de: W.A.Mozart Ludwig van Beethoven, Franz Liszt, Johann Strauss – fiul, Francis Poulenc, George Enescu, Frederick Loewe, Eugen Doga, Mitch Leigh.

Alexandru Mironov a desfășurat o bogată activitate de popularizare a științei și a „science – fiction”-ului în cadrul Radiodifuziunii și a Televiziunii Române, în principal ca realizator al emisiunii săptămânale „Știință și imaginație” de pe TVR 1, prezentată împreună cu Mihai Bădescu. A publicat 16 volume și este autorul a peste 1.000 de articole, fiind editorialist principal al revistei „Știință și tehnică” unde a deținut diverse funcții în redacția revistei. În prezent face parte din consiliul editorial și semnează articolele editoriale sub titlul „În direct cu NASA”. Este președinte al Asociației Române de S.F., Pro Con S.F., membru al World S.F., al Asociației Internaționale a Profesioniștilor din S.F., delegat național al Societății Europene de S.F. În perioada 28 august 1993 – 11 decembrie 1996 a fost ministru al tineretului și sportului.

Intrarea se face pe bază de bilete disponibile la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti.
Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.

Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.