Programul CASA LIPATTI Open Stage, Ediția a XI-a
Stagiune de Recitaluri Online
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 4 septembrie 2021, de la orele19:00, să urmărim în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook, Recitalul de muzică clasică românească susținut de Bursierii Fundației Regale Margareta a României, în cadrul celei de-a XI-a Ediții a Programului CASA LIPATTI Open Stage.
Programul CASA LIPATTI Open Stage a fost creat în anul 2020 de pianista și regizoarea Alice Barb, din dorința de a realiza într-o perioadă dificilă pentru Cultura din întreaga lume, o scenă accesibilă tuturor artiștilor profesioniști din sistemul independent și de stat. De-a lungul celor zece Ediții, au fost organizate Recitaluri Extraordinare și Spectacole de teatru la care au participat artiști, muzicieni și actori independenți, oferind publicului nostru acces la Artă și Cultură, atât online cât și în Saloanele Casei Lipatti.
Astfel, sâmbătă, 4 septembrie 2021, va fi transmis în Premieră Online Recitalul Extraordinar de muzică clasică românească susținut de Bursierii Fundației Regale Margareta a României, din Programul „Tinere Talente” coordonat de doamna Gabriela Iordache – Eleonora Bordînc (violoncel), Ionuț Diaconu (pian), Mircea Dumitrescu (vioară), Daniel Dumitrașcu (pian), Cosmin Elisei (corn), Fabiani Prcsina (pian), Cornelius Zirbo (violoncel), Cătălin Răducanu (pian), Georgiana Dumitru (canto).
În Program au fost incluse opere de George Enescu, Dinu Lipatti, Gheorge Păunescu, Paul Constantinescu, Tiberiu Brediceanu, Sabin Păutza, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu.
Recitalul de muzică clasică românească prezintă Selecțiuni din cadrul Evenimentelor „Zilele Bucureștiului” (Ediția a II-a 2020) și „Noaptea Muzeelor” (Ediția a III-a 2021) și vă invităm să revedeți cele mai emoționante momente în Premieră Online.
Programul „Tinere Talente” al Fundației Regale Margareta a României susține și promovează tineri artiști talentați din familii cu venituri mici, creând oportunități egale pentru tinerii artiști talentați care provin din familii cu posibilități materiale reduse, prin sprijinirea și promovarea talentului lor. Programul este destinat copiilor și tinerilor cu aptitudini artistice deosebite, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază în toată țara, la școlile și universitățile de artă și muzică.
Violoncelista Eleonora Bordînc a început studiul muzicii la școala de arte din orașul natal, Târgu-Jiu. De-a lungul timpului a fost îndrumată de profesorii Octavian Lup și Marin Cazacu, la clasa căruia studiază în prezent la Universitatea Națională de Muzică din București, Frans Helmerson, Denis Severin, Jacob Shaw, Mihail Jojatu, Atanas Krstev. De asemenea, este membră a Orchestrei Române de Tineret.
Pianistul Ionuț Diaconu este Bursier Alumnus, fiind pregătit de profesorii Dorina Gorgan, Constantin Nițu, Constantin Sandu, Verona Maier, Vlad Dimulescu și criticul muzical Ecaterina Stan. Cele mai importante realizări ale sale sunt bursa Erasmus+ în 2018 la Escola Superior de Musica e Artes do Espetaculo do Porto (Portugalia) și câștigarea a două premii I în anul 2019 la Forum Internacional de Musica Orihuela (Spania) și Concurso Internacional de Piano ,,Alto Minho” (Caminha, Portugalia). În 2020 a devenit bursier SoNoRo.
Violonistul Mircea Dumitrescu este Bursier Alumnus 2021. De asemenea, a fost concert-maestru în Orchestra Fundației Principesa Margareta a României la Concertul Regal din 2016, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare și a susţinut numeroase concerte în calitate de solist. Este laureat al concursului internațional de vioară „Remember Enescu”.
Pianistul Daniel Dumitrașcu studiază în cadrul Universității Naționale de Muzică București, la clasa profesorului Viniciu Moroianu. A obținut premiul I și „Premiul Special al Publicului” la concursul Grand Music Interprets 2012, având debutul ca solist cu orchestra la vârsta de 16 ani. Arta dirijorală este una dintre pasiunile sale cele mai mari, pasiune pe care are șansa să o dezvolte alături de maestrul Tiberiu Soare la Universitătea Națională de Muzică București.
Cornistul Cosmin Elisei studiază la Universitatea de Muzică București. Este pasionat de muzica de cameră și instrumente, fiind ghidat de Cristian Borcan, mentorul și profesorul său. Își dorește, ca într-o zi, să cânte ca solist. Printre cele mai mari realizări ale sale sunt: Premiul II la Concursul de Interpretală Muzicală Ion Goia 2017 de la Iași și participarea la primul turneu în afara țării cu Orchestra Română de Tineret, la Viena.
Pianistul Fabiani Prcsina a început să cânte la pian la vârsta de 7 ani în Petroșani, iar în prezent studiază la Colegiul Național „Dinu Lipatti” din București cu doamna profesor Petrenco Elena. Este câștigătorul Premiului I în cadrul „Concours International de Piano de Nice, Cote d’Azur”, Franța, 2015, iar în 2019 și-a făcut debutul ca solist alături de Filarmonica Târgu- Mureș, dirijată de Fakhraddin Kerimov. Printre pasiunile sale se numără cititul și cântatul la corn francez.
Cornelius Zirbo este Bursier Alumnus. Iubește muzica corală, îi place să citească, să călătorească și să petreacă timp de calitate cu oameni de calitate. Cele mai importante realizări ale lui Corneliu sunt: studiul la Paris în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a violoncelistului Gautier Capucon desfășurată la Fundația Louis Vuitton, Paris. De asemenea, Cornelius a concertat în postura de solist cu orchestre importante precum: Prague Radio Symphony Orchestra, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Filarmonica de Stat „Moldova” Orchestra Fundației Regale Margareta a României și este ambasador al Academiei de Vară a Festivalului Verbier în Elveția.
Pianistul Cătălin Răducanu este Bursier Tinere Talente (2014 și 2016) și este absolvent al Universității Naționale de Muzică București. În prezent, este profesor acompaniator la Colegiul Naționale de Arte „Dinu Lipatti”, București. Cătălin Răducanu a susținut recitaluri și concerte în capitale ale Europei – Roma, Paris, Budapesta. A colaborat cu diverse formații camerale, a susținut concerte cu formația Traffic Strings la Ateneul Român și Sala Radio, prezentându-și și creația proprie The White Wizard. Una dintre cele mai importante calități artistice ale lui Cătălin este spiritul eclectic, reușind să îmbine clasicul cu jazz sau să-l delimiteze cu acuitate și obiectivitate.
Georgiana Dumitru studiază canto la Universitatea Națională de Muzică București și este deținătoarea a numeroase premii: „Grand Prix Jules Massenet” oferit de Asociația Internațională Jules Massenet la Concursul Internațional „George Enescu” din Paris (2018) și este câștigătoarea locului I la Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală pentru doi ani consecutiv. A concertat în postura de solist în cadrul Galei de Operă a Festivalului CHEI. A studiat în Italia la Conservatorio di Musica di Parma, prin programul Erasmus.
Directorul Programului CASA LIPATTI Open Stage este pianista și regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Partener Cultural: Fundația Regală Margareta a României
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural