Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor
Casa Artelor Dinu Lipatti continuă Stagiunea Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor și vă invită sâmbătă, 20 noiembrie 2021, de la orele 18:00, la cea de-a XIII-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage, Eveniment ce va avea loc în Salonul de Muzică.
Noul format al Programului CASA LIPATTI Open Stage inițiat de pianista și regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, reunește în Casa marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti importanți pedagogi din lumea muzicii clasice alături de elevii și discipolii lor. Repertoriul propus pentru această serie de Evenimente include lucrări semnate de compozitori reprezentativi ai istoriei muzicii clasice naționale și universale. Stagiunea Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în fața publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalități emblematice ale culturii românești. Totodată, în cadrul Stagiunii lunare Profesorii, făuritori de destine, vor primi recunoașterea binemeritată în Salonul nostru de Muzică, unde marele pianist și compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuși fiind un pedagog talentat și recunoscut la nivel internațional.
Așadar, de la orele 18:00, vă invităm în Salonul de Muzică unde amfitrionul Evenimentului, Prof. Dr. Stephan Poen, va prezenta Recitalul Extraordinar de Arii și Duete din Opere, Operete și Musical susținut de tinerii soliști vocali, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică București, la clasa distinsei prof. univ. dr. Soprana Silvia Voinea. În program au fost incluse Arii și Duete din Opere, Operete și Musical din creația compozitorilor Antonio Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart, Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Franz Lehár, Gioachino Rossini, Jules Massenet, Otto Nikolai, Cole Porter, Jerry Bock, Florin Comișel, Andrew Lloyd Webber.
Prof. Dr. Silvia Voinea este o excepțională personalitate artistică a acestei rare și prețioase categorii vocale – soprana de coloratură. A început studiile muzicale la vârsta copilăriei, participând cu numeroase intervenții solistice în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române și în Corul de Copii al Operei Române din București. Un rol fundamental în formarea sa l-a avut întâlnirea cu Profesoara Viorica Teișanu, soprană, personalitate artistică formată la școala marii artiste Elena Teodorini, perfecționându-se ulterior la Milano cu marea artistă Hariclea Darclée. Admisă la secția de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, este îndrumată de personalități artistice și pedagogice de mare prestigiu: Magda Ianculescu – canto, Nicolae Secăreanu – lied – asistentă Ileana Cotrubaș, Aurel Alexandrescu – oratoriu – asistentă Maria Moraru-Hurduc, Eugen Gropșeanu – clasa de operă.
Prof. Dr. Silvia Voinea a fost prim solistă a Operei Române din București timp de peste trei decenii (1968 – 1999). A colaborat cu mari personalități artistice ale epocii sale: regizorii Jean Rânzescu, Hero Lupescu, George Teodorescu; dirijorii Jean Bobescu, Constantin Bobescu, Cornel Trăilescu, Paul Popescu, Constantin Petrovici; artiștii lirici: Elena Cernei, Nicolae Herlea, Zenaida Pally, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, Viorel Chicideanu, Ludovic Spiess, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor, Eduard Tumagian și alții. Cariera internațională i-a prilejuit satisfacția unor mari succesee cu repetate apariții în teatre de tradiție renumite: Opera Comică și Opera de Stat din Berlin (15 ani), Semper Oper din Dresda (5 ani), Teatrul Regal din Liege (3 ani), Teatrul din Klagenfurt (2 ani). Din anul 1990 până în prezent, soprana Silvia Voinea este profesor al catedrei de canto de la Universitatea Națională de Muzică București. În anul 2002 a obținut titlul de Doctor în Muzică prezentând teza cu titlul „Incursiune în istoria artei cântului și a esteticii vocale. Canto – istorie, tehnică, expresie. Privire asupra metodelor de artă a cântului”.
Pedagog dedicat discipolilor săi, prof. univ. dr. distinsa soprană Silvia Voinea a inspirat și îndrumat numeroase generații de artiști, cu importante cariere naționale și internaționale. În cadrul Programului „CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor”, vor evolua pe scena din Salonul de Muzică al Casei Lipatti, acompaniați de pianistul Alexandru Burcă, Oana Berbec – soprană, Claudia Caia – mezzosoprană, Vladimir Catană – contratenor, Cătălin Petrescu – bariton, și studenții – Ana Stănescu, Nicoleta Nistor, Alexandra Dracea, Zsuzsana Cerveni, Raluca Mălăeru, Ana Lucescu, Teodor Vădana, Matei Tudose.
Directorul Programului „CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor și Discipolilor” la Casa Artelor Dinu Lipatti este pianista și regizoarea Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Participarea la Evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti este posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.
Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea
la prețurile de pe site-ul iabilet.ro se aplică taxe pentru procesare online.
Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.