CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor
Ediția a XVIII-a
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 23 septembrie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XVIII-a Ediție a Programului, deja devenit tradiție și reper în peisajul cultural bucureștean – „CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor”, realizată în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”.
Programul CASA LIPATTI Open Stage oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în faţa publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti și, totodată, să ofere recunoaștere Profesorilor emeriți din domeniul muzicii clasice, chiar în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, unde marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuşi fiind un pedagog talentat şi recunoscut la nivel internaţional.
Invitați de onoare la această nouă Ediție a Programului, prin parteneriatul cultural cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” sunt Profesori ai acestei instituții prestigioase de învățământ vocațional, doamnele: Olga Podobinschi, Elena Petrenco, Carmen Enescu-Botezatu, Mihaela Andrei, Elena Dumitrescu și Andreea Țimiraș.
Astfel, vineri, începând cu orele 19:00 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti va avea loc Recitalul „Omagiu lui Dinu Lipatti” compus integral din lucrările create de marele muzician și susținut de elevii:
Moroșanu Carla Gabriela (pian), Bogdan Andrei (pian), Ion Teodora (pian), Mihon Marco (pian), Liceanu Alexia (pian), Tănase-Ene Carina (pian), Țigaret Mihai (pian), Pierșinaru Alexandra Maria (pian), Török Radu (pian), Iasinovschi Ioana, Rușanu Dragoș (vioară), Suciu Paul (violoncel).
Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti este o instituţie de stat de învăţământ vocaţional pentru specializările Muzică şi Arta actorului, cu o prodigioasă activitate pedagogică şi artistică de-a lungul celor peste şapte decenii de existenţă. Misiunea instituţiei este de a pregăti copii şi tineri talentaţi din toate treptele învăţământului preuniversitar pentru o carieră de succes în lumea muzicii şi a artei dramatice, bazată pe cunoştinţe solide de cultură generală şi o educaţie artistică de excepţie.
Colegiul, fondat în 1945, a fost primul liceu de muzică din România, numindu-se, într-o perioadă, Şcoala de Artă nr.1, apoi Liceul de Artă. Din anul 1990 a primit, în semn de prețuire, numele celebrului muzician român Dinu Lipatti, artist strălucit şi om de o rară distincţie şi modestie. Pentru merite deosebite în activitatea didactică şi vocaţională, instituţia a fost ridicată la rangul de Colegiu Naţional, titlu pe care-l onorează an de an cu realizări de vârf în concursurile şi manifestările artistice naționale şi internaţionale.
Conceptul Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune dedicată Profesorilor și Discipolilor la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a XVIII-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.
Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.
Partener cultural: Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural, Observatorul Cultural, ultima-oră.ro, Societatea de Transport București.