Dinu Lipatti
(1917-1950)
În anul 2017, întreaga lume muzicală a sărbătorit Centenarul nașterii celui mai mare pianist român din toate timpurile, Dinu Lipatti, poate „cel mai mare pianist care a existat vreodată“ (Nadia Boulanger). Compozitor de mare talent și pianist de geniu, supranumit „al doilea Enescu“ (Paul Dukas), el continuă să existe ı̂n percepția publică internațională drept unul dintre simbolurile culturii românești, alături de George Enescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade și Eugene Ionesco.
Activitatea sa concertistică fulminantă din ultimii ani ai vieții, desfășurată în întreaga Europă, precum și invitarea lui ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva (instituție care continuă să-i onoreze memoria prin existența unui bust, a unei săli ce îi poartă numele și a pianului său, inscripționat cu numele lui Lipatti) sunt elemente de natură să convingă, peste ani, de anvergura geniului său muzical.
La peste 100 de ani de la venirea sa pe lume, arta pianistică a lui Dinu Lipatti rămâne inegalabilă, în 2010 – Anul Chopin, la cel mai mare târg de muzică clasică ce se desfășoară anual la Cannes, MIDEM, înregistrările lui Lipatti fiind votate de juriul de specialiști de la cele mai importante publicații muzicale europene drept „Cele mai bune înregistrări Chopin ale tuturor timpurilor“. Tot în 2010, BBC Music Magazine îl desemna pe Dinu Lipatti unul dintre cei mai buni 10 pianiști care au existat vreodată, alături de Liszt și Rachmaninov, deși destinul a făcut ca marele nostru muzician să se stingă din viață la vârsta de doar 33 de ani, ı̂n urma unei boli necruțătoare, în plin avânt al unei recunoașteri internaționale extraordinare, mult mai mare decât în țara sa natală…
Cu ocazia Centenarului Lipatti, Prestigiosul BBC i-a dedicat lui Lipatti în 2017 o întreagă suită de evenimente culturale, iar Fundația Dubois- Ferrière a organizat un concert extraordinar susținut de legendarul pianist Nelson Freire, la Geneva. De asemenea, la Londra, Orchestra Filarmonicii din capitala Marii Britanii a susținut în luna noiembrie un concert „In memoriam“ cu doi mari muzicieni români invitați, dirijorul Cristian Mandeal și pianista Alexandra Dariescu. Și ı̂n București s-au organizat o serie de evenimente culturale care să marcheze, așa cum se cuvine, Anul Lipatti.
Astfel, a fost organizată, la inițiativa regizoarei Alice Barb, prima ediție a Festivalului „I Love Lipatti“, ı̂n perioada 19-22 martie 2017. In cadrul festivalului, s-au organizat Expoziții despre viața și opera marelui muzician, s-a interpretat pentru prima dată Integrala compozițiilor pentru pian solo, au avut loc proiecții de ilme cu și despre Dinu Lipatti, lansări de carte și conferințe, susținute ı̂n prezența unor invitați de marcă. De asemenea, ı̂n cadrul festivalului a fost lansat primul volum din „Scrisori“, care cuprinde corespondența lui Dinu Lipatti cu cei mai ı̂nsemnați profesori ai săi: Mihail Jora, Florica Musicescu și Nadia Boulanger. Este pentru prima dată când scrisorile marelui pianist văd lumina tiparului ı̂ntr-un volum, fiind publicate ı̂n Colecția „Esențial“, inițiată și coordonată de Alice Barb, spre beneficiul vieții culturale bucureștene și al ı̂ntregii țări, precum și pentru perpetuarea memoriei acestui muzician de geniu, supranumit Mozart al României.
Alice Barb
(fragment din Memoriul depus la Primăria Municipiului București pentru înființarea Casei Artelor „Dinu Lipatti“ și pentru salvarea Casei Lipatti)