Lipatti, Ultimul Recital
la Casa Artelor Dinu Lipatti
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 11 septembrie 2021, între orele 19:00-21:00, la Evenimentul „Lipatti, Ultimul Recital” pentru a marca 71 de ani de la Ultimul Recital susținut de marele nostru Dinu Lipatti, la cea de-a treia Ediție a Festivalului Internațional de la Besançon.
La 16 septembrie 1950, în neîncăpătoarea Sală a Parlamentului din Besançon, Legendarul Dinu Lipatti a creat un impresionant periplu muzical, oferind „Cântecul său de lebădă” publicului numeros venit să-l vadă interpretând compoziții de J. S. Bach, W. A. Mozart, Fr. Schubert, Fr. Chopin.
La 71 de ani de la acest Recital grandios, pe care marele nostru Dinu Lipatti l-a susținut cu ultimele sale puteri, fiind măcinat de o boală incurabilă, Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită să creăm o punte peste timp și să-i aducem un pios omagiu.
Astfel, vă așteptăm sâmbătă, 11 septembrie, de la orele 18.30, să vizionați Expozițiile „Dinu Lipatti viața și opera” și „Dinu Lipatti familia și prietenii” în Curtea cu balansoare și în Salonul de Muzică, și să ascultați Înregistrări celebre în interpretarea Genialului pianist Dinu Lipatti.
Începând cu orele 19:00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, se va desfășura Conferința „Moștenirea muzicală a lui Dinu Lipatti în interpretare și creație” susținută de distinsul Prof. Dr. Stephan Poen. Conferința va releva aspectele importante ale stilului componistic al lui Dinu Lipatti, genurile muzicale pe care le-a abordat în concordanță cu temporalitatea sa. Înregistrările sale cu opusuri de la preclasici – Scarlatti – la contemporani – Enescu și Bartók – sunt capodopere inegalabile, exemple de o deosebită autenticitate dominate de spiritul seren al artistului Dinu Lipatti.
De la orele 20:00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, va avea loc Recitalul Extraordinar de Lieduri românești susținut de celebra soprană Irina Iordăchescu și de renumita pianistă Verona Maier.
Programul Recitalului este un omagiu adus Compozitorului Dinu Lipatti și marilor săi mentori – George Enescu și Mihail Jora. Publicul prezent în sala va pute audia ciclul „Patru melodii pentru voce și pian” (WoO. – B 42) de Dinu Lipatti, care cuprinde liedurile „Sensation” (versuri de Arthur Rimbaud), „L’Amoureuse” (versuri de Paul Eluard), „Capitale de la douleur” (versuri de Paul Eluard), „Les pas” (versuri de Paul Valéry); Ciclul de lieduri „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot” (op. 15) de George Enescu, precum și „Le desert” și „Soupir”, și liedurile „Primăvară, primăvară” și „Mor azi zâmbetele mele” de Mihail Jora.
Prof. Dr. STEPHAN POEN este medic foniatru, Doctor în Medicină într-un domeniu de activitate și cercetare interdisciplinară dintre Medicina Occidentală și Acupunctură cu disciplinele complementare. A publicat comunicări științifice cu rezultate meritorii în premieră absolută efectuate în Italia și în lume împreună cu soția sa, marea artistă Elena Cernei. Este și un artist liric (bariton) afirmat în teatrul liric și muzica vocal-simfonică. Periodic este invitat ca membru în juriile unor prestigioase concursuri internaționale de canto din Italia (Concursul Internațional Vincenzo Bellini – Sicilia), România (Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée), Israel, USA, Brazilia și în multe țări europene. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, cu lucrarea „Sonologie și Sonosofie în Determinismul Tonal”. A fondat domeniul de Estetică Vocală prin formularea unui sistem doctrinar în premieră absolută bazat pe cercetările și experiențele acumulate în propria activitate medicală și muzicologică; este profesor asociat de Estetică Vocală cu activitate didactică, master-uri și conferințe ținute în unele conservatoare italiene și în teatre lirice; a ținut cursuri doctorale și la Universitatea Națională de Muzică din București; a ținut conferințe în Italia, Israel, USA, China, în țări europene dar și în România, la București și la Brăila în cadrul manifestărilor Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée din anul 2004 până în prezent. Desfășoară o amplă activitate de profesor și consultant artistic și muzical pentru instituții artistice, de învățământ universitar și de impresariat artistic, în Italia și în lume; este un promotor puternic al culturii române și al școlii românești de canto în Italia și în lume prin întreaga activitate și prin pasiunea constantă cu care integrează interpretările artiștilor români în conferințe, master-uri și emisiuni de radio și televiziune pretutindeni.
Soprana Irina Iordăchescu este Prim Solistă a Operei Naționale București. În 2001 a fost invitată la Scala din Milano, unde a susținut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A cântat, tot la Scala din Milano, unul dintre rolurile principale în opera contemporană „Teneke”, compusă de F.Vacchi. Au urmat roluri principale în producții de operă și concerte la Carnegie Hall, New York; P.I. Ceaikovski Hall și Sankt Petersburg Philharmonic, Rusia; Mulhouse Philharmonic Hall, Franta; Glyndebourne Opera Festival, Anglia.
Pianista Verona Maier este cadru didactic la Universitatea Națională de Muzică București, fiind, în prezent, Profesor la Departamentul Instrumente cu claviatură și Muzică de camera. În 2006 a obținut Titlul de Doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică din București. Desfășoară o bogată activitate artistică materializată în recitaluri, concerte şi cursuri de măiestrie susținute în România, Italia, Elveţia, Franţa, Ungaria, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, Polonia, Suedia, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Norvegia, Israel, Iran, Macedonia. Apare în cadrul unor orchestre cum ar fi Orchestra de Cameră Radio, Orchestra de cameră „Simfonietta” sau Orchester Contemporary Opera Zürich, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Ansamblul „Concordia”. În 2004 a fost distinsă cu medalia „Meritul cultural” – clasa I de către Președinția României.
Conceptul Evenimentului „Lipatti, Ultimul Recital” la Casa Artelor Dinu Lipatti aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Evenimentul se va desfășura cu 70% din capacitatea Sălii și a Curții, iar publicul este rugat să respecte regulile de distanțare fizică și să poarte masca de protecție pe tot parcursul evenimentului, conform legilor în vigoare. Nu este necesar certificatul de vaccinare, însă la intrarea în Curte se va măsura temperatura.
Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea
https:// www.iabilet.ro/bilete-zilele-limbii-romane-la-casa-artelor-dinu-lipatti-editia-iv-a-lipatti-ultimul-recital-67681/
La prețurile de pe site-ul www.iabilet.ro se aplică taxe pentru procesarea online.
Sau de la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti din Bd. Lascăr Catargiu 12, sector 1.
Prețul biletelor la sediul Casei Lipatti este:
Salonul mare de muzică – 20 lei
Salonul mare de muzică – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 10 lei
Salonul mic – 15 lei
Salonul mic – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 8 lei
Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural