„Zilele Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti”
Ediția a III-a
18 – 19 septembrie 2021
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă și duminică, 18 – 19 septembrie 2021, între orele 19:00-22:00, la cea de-a III-a Ediție a „Zilelor Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti”, Eveniment ce se va desfășura în Salonul de Muzică.
Organizat cu ocazia aniversării a 562 de ani de la prima atestare documentară certă a orașului București, prin Hrisovul domnesc din 20 septembrie 1459 semnat de Vlad Țepeș, ce prevedea scutirea de dări și întărirea dreptului de proprietate al unor locuitori, „Zilele Bucureștiului” este o ocazie minunată să ne reîntâlnim în Casa Legendarului pianist Dinu Lipatti.
Pe parcursul celor două zile, publicul este invitat să se bucure de Expozițiile în aer liber „Zilele Bucureștiului – Bucureștiul Muzicii Clasice”, despre întemeierea orașului și istoria lui, viața artistică, muzicală și înființarea celor mai importante centre și instituții culturale, amintirea unora dintre cei mai importanți interpreți și creatori bucureșteni care au contribuit la dezvoltarea muzicii clasice românești. De asemenea, publicul nostru este invitat să cunoască viața și opera marelui compozitor și pianist Dinu Lipatti prin Expozițiile permanente – „Dinu Lipatti – viața și opera” și „Dinu Lipatti familia și prietenii”, având ocazia să asculte Înregistrări celebre din muzica clasică românească.
Sâmbătă, 18 septembrie 2021, de la orele 19:00, în Salonul de Muzică, va avea loc Recitalul Extraordinar de Muzică interbelică românească intitulat „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?”, susținut de solista Nadia Trohin și pianistul Mircea Tiberian. Programul conține cele mai cunoscute cântece din perioada interbelică într-o interpretare jazz.
De la orele 20:00, va fi proiectat filmul „O scrisoare pierdută” pe baza piesei de teatru omonime scrisă de Ion Luca Caragiale, în regia lui Sică Alexandrescu și Victor Iliu. Comedie de moravuri electorale cu acțiunea plasată la sfârsitul secolului XIX într-un oraș de provincie din Vechiul Regat, filmul prezintă alegerile din 1883, mai exact cele petrecute într-un județ de munte. Producția filmului este semnată de Ștefan Staicu, iar director de imagine este Andrei Feher. Scenografia îi aparține lui Giulio Tincu, iar muzica a fost creată de Paul Constantinescu. Realizat după o reprezentație de succes susținută pe scena Teatrului Național, filmul „O scrisoare pierdută” îi are în distribuție pe unii dintre cei mai mari actori români din toate timpurile: Nicki Atanasiu, Alexandru Giugaru, Radu Beligan si Grigore Vasiliu-Birlic.
Duminică, 19 septembrie 2021, începând cu orele 19:00, în Salonul de Muzică va avea loc Recitalul Extraordinar de muzică clasică intitulat „Mozaic”, susținut de Ansamblul „PlaCello” format din violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian. Programul cuprinde un repertoriu care ne va purta de la tradiția barocă până la muzica contemporană.
De la orele 20:00, în Salonul de Muzică, va fi proiectat filmul „D-ale Carnavalului”, pe baza piesei de teatru omonime scrisă de Ion Luca Caragiale, în regia lui Gheorghe Naghi și Aurel Miheleș din anul 1959. In film au fost preluate și elemente din piesa „Conu Leonida față cu reacțiunea” de același autor. Director de imagine este Ștefan Horvath, iar producător Mihai Duță. Montajul a fost realizat de Eugenia Nagy, muzica este semnată de Mircea Chiriac, iar scenografia aparține arh. Liviu Popa. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru și Ion Lucian.
NADIA TROHIN şi-a definitivat studiile de licenţă şi masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în muzică. În 2010 a fost premiată în cadrul Festivalului de Jazz de la Tg. Mureş, iar de atunci a susţinut numeroase concerte în ţară şi în străinătate, colaborând cu muzicieni de marcă ai scenei jazzistice, între care: John Betsch, Chris Dahlgren, Christian Lillinger, Mike Roelofs, Jerzy Małek, Nicolas Simion, Cristian Soleanu ş.m.a. Colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian – cea mai longevivă, de altfel – s-a materializat inclusiv prin apariţiile discografice La margine de Bucureşti (album căruia i s-a atribuit titlul „Discul românesc de jazz al anului 2011”) şi Aleea Cosmonauţilor (2020). În paralel cu activitatea concertistică, interpreta s-a implicat activ şi în domeniul educaţional, fiind profesor de canto în cadrul secţiei de jazz a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
MIRCEA TIBERIAN este pianist şi compozitor de jazz cu o carieră extinsă pe mai mult de patru decenii. Activitatea sa muzicală s-a materializat în mii de concerte şi peste douăzeci de albume realizate sub nume propriu; cel mai recent a apărut în 2019 la casa de discuri Fiver Records sub titlul Looking Forward to the Past. Mircea Tiberian are un rol esenţial în pedagogia jazzului şi a muzicii improvizate, fiind iniţiatorul şi conducătorul primului şi celui mai important departament de jazz din România la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. El este şi autorul unor spectacole de interferenţă ce includ, alături de muzică, poezie, teatru sau film (Jazzy Tarot, O scrisoare pierdută, Jazz and Cinema, Dark etc.). Mircea Tiberian a fost distins cu premiul de creaţie pentru jazz al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în 1990, 1996, 2000, 2003, 2013 şi 2015.
ANSAMBLUL PLACELLO a fost fondat în anul 2019 de violoncelistul Răzvan Suma. Cu un repertoriu variat și accesibil pentru public, Ansamblul PlaCello interpretează repertorii clasice și de divertisment, originale și transcripții, în aranjamente de la două până la opt violoncele.
ELLA BOKOR este membră a Ansamblului PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo. Este profesoară la clasa de violoncel în cadrul C.N.A. Dinu Lipatti și susține masterclass-ul MiniCellos, ajuns la a III-a editiție, din cadrul Academiei ICon Arts Transilvania. În calitate de artist invitat a susținut concerte camerale în cadrul festivalurilor: SoNoRo, SoNoRo Conac, Villa Musica, Cello Fundamento Vietnam, Festivalul Internațional George Enescu, ICon Arts, SIMN, Meridian și Plovdin Chamber Music Festival; și a colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Chu Yi Bing, Alexander Bouzlov, Marin Cazacu, David Grimal, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Diana Ketler, Cristian Măcelaru, Sergey Malov, Wynton Marsalis, Alissa Margulis, Marie Luise Neunecker, Cristian Naș, Răzvan Popovici, Denis Severin și Răzvan Suma.
MIRCEA MARIAN este un violoncelist cu o variată şi bogată activitate artistică, fiind solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, profesor la catedra de muzică de cameră a Universității Naționale de Muzică din București, membru al Duo Cello Jaya, Ansamblului PlaCello, Larson Trio, Violoncellissimo și al Ansamblului Profil. A susținut concerte în calitate de solist alături de orchestrele: Philharmonisches Orchester Altenburg Gera, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio București, Filarmonica de stat Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea, Orchestra de Cameră Focșani, Filarmonica de stat Muntenia din Târgoviște, Orchestra Universitaria a U.N.M.B., Orchestra Universității din Graz-Austria și Filarmonica Oltenia din Craiova.
În 2016 Ella și Mircea au lansat albumul Tales CD cu ansamblul Duo Cello Jaya. De asemenea, au realizat o serie de înregistrări oferite de Radiodifuziunea Română
Conceptul Evenimentului „Zilele Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti” Ediția a III-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Director fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.
Salonul mare de muzică – 20 lei
Salonul mare de muzică – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 10 lei
Salonul mic – 15 lei
Salonul mic – Preț redus pentru copii, elevi, studenți și pensionari – 8 lei
Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031 425 25 63
Accesul publicului va fi permis începând cu orele 18:30, respectând condițiile de siguranță necesare, în conformitate cu legile și recomandările specialiștilor din domeniul sănătății și al autorităților competente. Pentru participarea la Eveniment nu este necesar certificatul de vaccinare, însă la intrarea în Curtea cu balansoare se va măsura temperatura, iar publicul este rugat să respecte regulile de distanțare fizică și să poarte masca de protecție pe tot parcursul evenimentului, conform legilor în vigoare. Evenimentul se va desfășura cu 70% din capacitatea Sălii și a Curții.
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural