Zilele Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti, Ediția a IV-a

„Zilele Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti”

Ediția a IV-a

16-17 septembrie 2022

 

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri și sâmbătă, 16-17 septembrie 2022, între orele 19:00 -21:00, la cea de-a IV-a Ediție a „Zilelor Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti”, Eveniment ce se va desfășura în Salonul de Muzică.

Organizat cu ocazia aniversării a 563 de ani de la prima atestare documentară certă a orașului București, prin Hrisovul domnesc din 20 septembrie 1459 semnat de Vlad Țepeș, ce prevedea scutirea de dări și întărirea dreptului de proprietate al unor locuitori, „Zilele Bucureștiului” este o ocazie minunată să ne reîntâlnim în Casa pianistului Dinu Lipatti.

Pe parcursul celor două zile, publicul este invitat să se bucure de Expoziția în aer liber „Zilele Bucureștiului – Bucureștiul Muzicii Clasice”, despre întemeierea orașului și istoria lui, viața artistică, muzicală și înființarea celor mai importante centre și instituții culturale, amintirea unora dintre cei mai importanți interpreți și creatori bucureșteni care au contribuit la dezvoltarea muzicii clasice românești.

Vineri 16 septembrie, începând cu orele 19:00, va avea loc Recitalul Extraordinar „Omagiu lui Dinu Lipatti” în interpretarea pianistului Viniciu Moroianu. Seara urmând a se încheia cu proiecția filmului „Lipatti, Ultimul recital” de Philippe Roger, în memoria Legendarului recital pe care marele nostru Dinu Lipatti l-a susținut în 1950 la Festivalul de la Besançon.

Viniciu Moroianu s-a născut în București, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A manifestat de timpurie înclinații pentru compoziție și literatură susținând primul său recital la vârsta de zece ani. A absolvit, în orașul natal, Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” la clasa profesoarei Marta Paladi. La Universitatea Națională de Muzică, Viniciu Moroianu a fost îndrumat de pianistul și profesorul Gabriel Amiraș, iar la acompaniament a fost studentul Suzanei Szorenyi. Pianist concertist și profesor, Viniciu Moroianu a fost distins cu trei Premii I în competiții naționale de pian, fiind totodată laureat la Paris, la concursul „Guilde francaise des artistes solistes”1979, și la București, la concursul „George Enescu” 1991. A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România – în 1981, pentru interpretarea „Sonatei a treia pentru pian” de George Enescu, și Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București – în 1992, pentru restituirea și prezentarea în concert a „Fanteziei op.8” de Dinu Lipatti. În anul 2005, a obținut titlul de Doctor în muzică, cu teza „Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. În prezent, este profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București.

De la orele 20:00, va fi proiectat filmul „Lipatti, Ultimul recital- Besançon, 1950”, de Philippe Roger.

Filmul, realizat de regizorul și producătorul francez Philippe Roger în anul 2004, propune evocare unui portret al marelui pianist Dinu Lipatti, în contextul ultimei sale apariții pe scenă. Am obținut mărturiile unora dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Lipatti, pianistul Jacques Chapuis, auditori ai concertului, printre care Jacques Kreisler (președinte al Festivalul în 1950), biograful artistitului,Grigore Bărgăuanu și a fotografului Michel Meusy, cel care a imortlizat în imagini această secvență de luptă și grație. Philippe Roger – regizor

Sâmbătă, 17 septembrie, tot de la orele 19:00, va avea loc Prima Ediția a Programului „Memoria Culturii Românești”, un eveniment prezentat de cunoscuta jurnalistă Marilena Rotaru. Publicul va avea ocazia sa vizioneze filmele documentare „Amurgul unui cărturar – Barbu Brezianu” și „Eternă bucurie-i frumusețea – Margareta Sterian”, ambele semnate de Marilena Rotaru.

Marilena Rotaru s-a născut la București și a urmat cursurile Liceului „I.L.Caragiale”, apoi Facultatea de Limba și Literatura română din cadrul Universității București. La terminarea facultății a fost angajată în redacția culturală a TVR, unde a parcurs toate treptele ierarhice de la reporter, redactor la realizator. Dintre programele realizate la Televiziunea Română amintim: Primul interviu cu dirijorul Sergiu Celibidache (difuzat în februarie 1990), „Eternă bucurie-i frumusețea”, documentar consacrat pictoriței Margareta Sterian (difuzat după 1989); Centenarul Cella Delavrancea pe scena de concerte a RTV etc. Între 1991 și 2016 realizează Serialul de televiziune: „Memoria exilului românesc”, în cadrul căruia 150 de episoade au fost consacrate personalităților de origine română exilate în timpul regimului comunist: Vintilă Horia, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, Alexandru Ciorănescu, Emil Cioran, Sergiu Celibidache, Camilian Demetrescu, Radu Aldulescu, Pan Vizirescu, Paul Goma, Părintele Viorel Mehedințu, Sergiu Grossu, Marele Rabin Alexandru Șafran, Mircea Carp, Soprana Nelly Miricioiu, Vladimir Cosma, Ion Sigismund Ipser, Dan Cioca, Vlaicu Ionescu, Theodor Cazaban, Dinu Ianculescu, Friedrich von Bomches, Lavinia Jemna, Călin Manoilescu, George Tzipoia , „Europa Liberă”, Tezaurul României la Moscova, ș.a. Între 1990 și 2014 este autoarea a 52 de spectacole și evenimente publice și a 68 de interviuri, documentare și emisiuni, dedicate Monarhiei, Regelui Mihai și Familiei Regale Române, multe dintre ele realizate în perioada 1990-1997, când subiectul era sub embargo absolut, cea mai cunoscută dintre acestea fiind emisiunea „Ora Regelui”.

După 1989 Marilena Rotaru desfășoară și o activitate publicistică, în „România Liberă”, „Cotidianul”, la postul de radio „Europa Liberă”, unde se exprimă, ca și în emisiunile realizate, pentru valorile democrației și mai ales, pentru libertatea de opinie.

De-a lungul carierei sale prodigioase, Marilena Rotaru a fost distinsă cu 4 premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune pentru: „Întoarcerea lui Vintilă Horia” (2000), „Sergiu Celibidache” (2003), „Mihai I Regele Românilor” (2013), Jubiliara 25 pentru întregul serial „Memoria exilului românesc”, dar și cu Premiul de excelență al Asociației autorilor și realizatorilor de film pentru întreaga activitate (2017), Premiul de excelență al Uniunii Cineaștilor din România, pentru deosebita contribuție adusă recuperării memoriei naționale prin filmul de televiziune (2018), Premiul de excelență al Consiliului Național al Audiovizualului pentru întreaga activitate (2003), „Diploma pentru neuitare” a Fundației Culturale „Memoria” (2021), în 2008 și 2012 a fost decorată de către M.S. Regele Mihai cu „Medalia Regelui Mihai pentru loialitate” și „Crucea Casei Regale”.

Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909BucureștiRomânia – d. 14 ianuarie 2008)  istoric și critic de artă, scriitor, publicist și traducător român. Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale fundamentale consacrate lui Brâncuși, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în țară. Prieten apropiat al unor mari nume din cultura românească precum Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionesco, George Enescu. Barbu Brezianu a trăit 99 de ani, fiind martor multor schimbări din viața socială și politică a românilor. Pentru vina că făcuse parte în tinerețe, ca şi Mircea Vulcănescu, din „Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi”, în perioada neagră a primilor ani de comunism, a fost închis și dus la Canal, unde avea să fie coleg inclusiv cu vlăstare boiereşti, între care doi fraţi Brâncoveanu.

Margareta Sterian  (n. 16 martie 1897BuzăuRomânia – d. 9 septembrie 1992) a fost o personalitate artistică extrem de complexă. Pictoriță, poetă, prozatoare, traducătoare, scenografă, ceramistă, creatoare de tapiserii. Pasionată de mediul țărănesc, satul românesc, și oamenii acelor vremuri, a participat la campania lui Dimitrie Gusti de studiere monografică a satului Drăguș, unde a realizat portrete de copii și de țărani.

A studiat în Franța, la Paris, în cadrul Academiei Ranson sub îndrumarea lui Georges Braque, Amédée de La Patellière, Roger Bissière și la École de Louvre, unde a audiat cursurile de istorie a sculpturii ale lui Paul Vitry. De aceea, interesul său pentru multiplele forme de exprimare artistică s-au materializat de-a lungul anilor în domenii și în realizări excepționale.

A lucrat frescă și ceramică cu arhitectul și pictorul Marcel Iancu, a creat costume și decoruri pentru baletele Operei Române, a ilustrat carte, a publicat poezie, a scris proză, a tradus din literatura universală.

Conceptul Evenimentului „Zilelor București la Casa Artelor Dinu Lipatti” Ediția a IV-a, aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio BucureştiFM, Radio România Cultural, Observatorul Cultural, ultima-oră.ro, Societatea de Transport București