Zilele Limbii Române

Ediție Omagiu

Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga

28, 29, 30 august 2020

 

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” organizează „Zilele Limbii Române – Ediție Omagiu – Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Zoe Dumitrescu-Bușulenga”, vineri, sâmbătă și duminică – 28, 29 și 30 august 2020, între orele 19:00 și 22:00, în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti.

Ziua Limbii Române este marcată anual la data de 31 august, începând cu anul 2013 și celebrează una dintre cele mai mari comori ale Culturii noastre – Limba română. Cea de-a III-a Ediție a evenimentului nostru este un Omagiu adus marilor parsonalități ale limbii și culturii române – Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

Respectând condițiile de maximă siguranță necesare, cea de-a III-a Ediție a „Zilelor Limbii Române” la Casa Artelor “Dinu Lipatti” va avea loc în conformitate cu legile și recomandările specialiștilor din domeniul sănătății și al autorităților competente în acest domeniu. Regulamentul de participare va fi pus la dispoziția publicului pe paginile noastre de Facebook și Instagram și afișat la sediul Casei Lipatti.

Pe parcursul celor trei zile de eveniment publicul este invitat să se bucure de Expozițiile în aer liber dedicate celor trei personalități omagiate –  Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Zoe Dumitrescu Bușulenga, precum și Expoziția permanentă – „Dinu Lipatti – viața și opera”.

Vineri, 28 august 2020, evenimentul va debuta începând cu orele 19:00, cu Conferința „Zoe Dumitrescu-Bușulenga – 100 de ani de la naștere”, susținută de muzicologul și omul de cultură Irina Hasnaș, iar de la orele 19:30 va fi proiectat filmul „Conversația – Zoe Dumitrescu Bușulenga” realizat de regizoarea Ana Simon în anul 1993.

De la orele 20:30, va avea loc Recitalul Extraodinar de muzică clasică românească realizat în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și susținut de bursierii programului „Tinere talente” al acesteia. Fondată în anul  1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai I, de-a lungul celor 30 de ani de activitate Fundația a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Programul Tinere Talente are ca obiectiv crearea de oportunități egale, prin sprijinirea și promovarea tinerilor artiști talentați, care provin din familii cu posibilități materiale reduse și care nu își pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale și financiare.

În cadrul parteneriatului cultural creat, Casa Artelor „Dinu Lipatti” susține inițiativa Fundației Principesa Margareta a României, oferindu-le tinerilor talentați Scena dedicată artiștilor profesioniști și oportunitatea de a evolua în fața publicului iubitor de Artă și Frumos, în Casa marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti.  Publicul prezent la eveniment se va putea bucura de talentul bursierilor Fundației Principesa Margareta a României: sopranele Adelina Cociobanu și Georgiana Dumitru, violoncelistul Cornelius Zirbo, pianiștii Ionuț Diaconu, Fabiani Prcsina și Cătălin Răducanu, cornistul Cosmin Elisei și violonistul Mircea Dumitrescu. În program au fost incluse lucrări ale marilor compozitori români: George Enescu, Dinu Lipatti, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Bretan, Gheorghe Păunescu, Paul Constantinescu, Sabin Păutza, Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu și Grigoraș Dinicu.

Sâmbătă, 29 august 2020, de la orele 19:00 va avea loc Recitalul Extraordinar de poezie și muzică românească clasică și modernă, susținut de actrița Irina Movilă și violoncelistul Andrei Cavassi, intitulat „Lungul drum către zbor”. Programul cuprinde o selecție din cele mai frumoase, mai speciale si mai revoltate poezii de Nichita Stănescu și se desfășoară sub motto-ul “Odată am știut să zbor… Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte!”. Repertoriul muzical al Recitalului completează armonios versurile prin piesele compozitorilor: Constantin Dimitrescu, Bogdan Cristinoiu, Zsolt Kerestely, Gheorghe Zamfir  și Robert Anghelescu.

Seara va continua la orele 20:30 cu Recitalul Extraordinar de Muzică clasică românească susținut de violonista Natalia Pancec Colotelo și pianista Adriana Toacsen. Programul celor două artiste include lucrări ale marilor compozitori români: George Enescu, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Grigoraș Dinicu, Tiberiu Olah și Dan Dediu.

Duminică, 30 august 2020, de la orele 19:00 va avea loc conferința intitulată “Ce știm și ce nu știm despre istoria limbii române” susținută de Ambasadorul și istoricul Adrian Cioroianu. În cadrul acesteia va avea loc lansarea ultimelor volume editate sub semnătura lui Adrian Cioroianu: “Cea mai frumoasă poveste” – Volumul III” apărut la Editura Curtea Veche și “Un Centenar”, volum apărut la Editura Polirom.

Evenimentul va continua de la orele 20:00, cu proiecția filmului documentar realizat în anul 2018, „Maria, Inima României”, ale cărui regie și scenariu sunt  semnate de Trevor Poots, iar producția aparține Chainsaw Film Production.

Cele trei zile dedicate sărbătoririi Limbii Române se vor încheia cu Recitalul Extraordinar de poezie și muzică clasică românească susținut de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. În program au fost incluse unele dintre cele mai frumoase poezii ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Ion Pilat și Radu Gyr, iar programul muzical al Recitalului aparține marilor noștri compozitori George Enescu și Dinu Lipatti.

Vă invităm cu drag în Curtea cu balansoare a Casei Artelor „Dinu Lipatti” la Evenimentul „Zilele Limbii Române. Ediție Omagiu. Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga”, pentru a ne bucura de creațiile marilor noștri scriitori și compozitori, într-o sărbătoare dedicată tezaurului nostru spiritual și trăită împreună cu invitații noștri, artiști și oameni de cultură de înaltă ținută.

Conceptul evenimentului aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.

Vă așteptăm cu drag!

Intrarea este liberă în limita celor 60 de locuri disponibile și cu respectarea tuturor regulilor de distanțare fizică. Pentru mai multe detalii despre program și desfășurarea acestuia vă invităm să vizitați pagina de Facebook: https://www.facebook.com/casadinulipatti sau să ne contactați la numărul de telefon 031 425 25 63, de luni până vineri, în intervalul orar 12:00-16:00.

Partener cultural: Fundația Regală Margareta a României

Parteneri media principali: AGERPRES și Radio Romantic

Parteneri media: Jurnalul Național, centruldepresa.ro, Radio București FM, Observatorul Cultural