Recital Extraordinar „Enescu și Lipatti”
Înregistrări de colecție ale Casei Lipatti
de Ziua Mondială a Artei în Premieră Online
Casa Artelor Dinu Lipatti sărbătorește Ziua Mondială a Artei, Ediția a II-a, transmițând Recitalul Extraordinar „Enescu și Lipatti” cu Înregistrări de colecție ale Casei Lipatti în interpretarea unor artiști importanți din toate generațiile, sâmbătă, 17 aprilie 2021, orele 19:00, în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook.
Ziua Mondială a Artei este marcată în fiecare an, la 15 aprilie, fiind instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Artei, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale de la Guadalajara, Mexic. Ziua Mondială a Artei a fost marcată pentru prima dată în anul 2012, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale, data fiind aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrei expresii „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.
Prin Evenimentele, Proiectele și Programele culturale pe care le organizează, Casa Artelor Dinu Lipatti este Centrul Cultural de Excelență al Capitalei dedicat Artelor clasice, dar în special promovării, cunoașterii și recunoașterii moștenirii culturale lăsate nouă tuturor de genialul pianist și compozitor Dinu Lipatti și de marii muzicieni români, îmbogățind viața culturală a orașului prin Recitaluri Extraordinare, Concerte, Festivaluri, Programe culturale sociale pentru persoanele cu nevoi speciale, Expoziții, Audiții, Conferințe, Seri de spectacole, Ateliere de creație, Proiecții de filme, Stagiuni dedicate artiștilor independenți, Seri de poezie. De asemenea, Casa Artelor Dinu Lipatti realizează și promovează „Integralele compozițiilor” lui Dinu Lipatti, Revista de artă și cultură „Prima Iubire Muzica” și volumele biografice și memorialistice apărute în Colecția „Esențial” a Casei Artelor – Wolfgang Amadeus Mozart „Scrisori” (Vol. 1 și 2), Dinu Lipatti „Scrisori” (Vol. 1), Valentin Lipatti „Strada Povernei 23”, „Dinu Lipatti” de Grigore Bărgăuanu și Dragoș Tănăsescu. Toate aceste Proiecte și Programe, care recuperează și promovează personalitatea marelui muzician Dinu Lipatti, Cultura română și Muzica clasică internațională, au fost concepute de Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti – pianista și regizoarea Alice Barb.
Așadar, sâmbătă, 17 aprilie 2021, de la orele 19:00, vă invităm să urmăriți Recitalul Extraordinar „Enescu și Lipatti” în interpretarea artiștilor invitați ai Casei Artelor Dinu Lipatti – violonista Simina Croitoru și pianistul Alexandru Burcă, pianistul Horia Maxim, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea, pianista Ilinca Dumitrescu, violonistul Sherban Lupu și pianista Viorela Ciucur. Evenimentele au avut loc în anii 2018, 2019 și 2020 în Saloanele de Muzică ale Casei Lipatti, iar acum aveți ocazia să revedeți aceste Selecțiuni în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook. În program au fost incluse creații ale marilor noștri George Enescu și Dinu Lipatti.
Vă așteptăm să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Artei, bucurându-ne în Premieră Online de creațiile genialilor George Enescu și Dinu Lipatti, în interpretarea artiștilor de excepție invitați ai Casei Artelor Dinu Lipatti!
Partener media principal: Romantic FM
Parteneri media: Agerpres, #centruldepresa.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Jurnalul.